Excelența sportului italian: legăturile dintre sport, sportivi și incluziunea socială. Experiența marilor companii italiene.

Andrei C.
5 Min

Rolul sectorului privat în politici și programe de impact social și incluziune prin sport. Experiența Italiei în lumina cooperării bilaterale cu România”. Acesta este titlul evenimentului găzduit pe 10 mai de Ambasada Italiei la București și organizat în colaborare cu Istituto Internazionale Italiano Studi Sport Società și Sport4Impact, la care au participat sportivi, manageri sportivi, profesori universitari, oficiali ai organizațiilor internaționale, companii și personalități legate de lumea sportului.

Ministrul italian al Sportului şi Tineretului, domnul Andrea Abodi, a transmis un mesaj video în timpul lucrărilor. 

Experiența italiană în sprijinirea sectorului privat pentru sportul de bază și de top este unul dintre modelele de referință la nivel internațional în numeroase discipline.

Dar este și un punct de referință pentru organizarea de evenimente la nivel înalt: să ne gândim, în special, la organizarea Ryder Cup de Golf de la Roma în această toamnă, la Finalele ATP de tenis de la Torino, la Jocurile Mediteraneene de la Taranto până la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026. Aceasta este o serie de bune practici care fac Italia deosebit de specializată în acest domeniu. 

Discuția care a avut loc la Ambasadă s-a dezvoltat în jurul a două axe de susţinere: pe de o parte, povestea sportivilor prezenți despre evoluția rolului sportului în raport cu societatea în ultimele decenii; pe de altă parte, mărturia unor companii italiene prezente în România care folosesc pârghia sportului ca factor favorizant pentru incluziunea socială.

În opinia Ambasadorului Italiei în România, Alfredo Durante Mangoni, „inițiativa de astăzi își propune să evidențieze modul în care Italia se mândreşte cu un mare potențial în diplomația sportivă și știe să o pună pe aceasta din urmă în slujba promovării sistemului instituţional.

Ambasada la București este un laborator în care se prezintă excelența sportului italian, acordând atenţie sectorului privat și în special cazurilor concrete de incluziune socială prin sport ale operatorilor economici italieni din România. Din acest punct de vedere, putem aprecia mai bine alegerile partenerilor internaționali care au încredințat Italiei organizarea de evenimente sportive de prestigiu de interes mondial”.

Paolo Bertaccini și Elena Bellistracci de la Sport4Impact au subliniat „rolul pe care sportul îl poate juca din ce în ce mai mult în contribuția la coeziunea socială – atât la nivel local, cât și național și european – într-o fază istorică de fragmentare deosebită a comunităților cu nevoi puternice de incluziune, conviețuire, uniune a teritoriilor dezavantajate, solidaritate reciprocă, competențe pentru employability, prevenirea criminalității, instituirea de relații internaționale pozitive și modul în care, în acest scop, sinergia dintre instituţiile publice și protagoniştii privați, atât cu profit cât și non-profit, este o condiție esenţială pentru inovare și eficacitate a programelor”.

Profesorul Paolo Bouquet de la Universitatea din Trento, Președintele rețelei universitare UNISPORT ITALIA, a subliniat că „în procesul cultural care duce la o colaborare din ce în ce mai strânsă între sectorul public și cel privat în sport, inclusiv universitățile pot (și doresc) să joace un rol nou și important pentru promovarea bunelor practici în sistemul instituţional. Este suficient să reamintim rolul pe care l-au jucat unele universități în organizarea de evenimente globale precum Universiadele, care îmbină aspectul pur sportiv cu temele pregătirii, cercetării, inovației și incluziunii sociale. Sau rolul universităților în acordarea de sprijin studenților-sportivi, care sunt susţinuţi în timpul pregătirii lor universitare şi pe parcursul carierei sportive (dual career), și încheind cu inițiativele care vizează sprijinirea noilor întreprinzători în domeniul sportului, cum ar fi, de exemplu, crearea de acceleratoare și incubatoare de startup-uri sportive, unde mințile creative ale tinerilor studenți și cercetători înfruntă piața globală a inovației științifice și tehnologice în sport”. 

Distribuie articol
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *