Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) se pregătește să concedieze șapte angajați după cum sugerează mai mult surse apropiate instituției. Pare un act normal de management, în cazul situației bugetare actuale. Vestea proastă este că angajații sunt șoferii. Astfel, odată cu instalarea guvernului Marcel Ciolacu apar și primele efecte ale Ordonanței austerității – Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Totuși, angajații pe postul de șofer au cele mai scăzute salarii din grila AEP, media veniturilor acestora este salariul mediu pe economie.
Prin urmare, noul șef AEP, pensionarul special Toni Greblă a pus ochii pe bieții șoferi și pe salariile lor, în loc să taie din beneficiile acordate cel puțin abuziv de fosta conducere unor apropiai ai președintelui AEP: case de serviciu cu utilități plătite din bugetul AEP, utilizarea mașinilor de serviciu și a combustibilului în interes personal al directorilor din sediul central, indemnizație de 5% din salariu per zi pentru directorii care nu au domiciliul în București etc.
Din păcate, pentru bugetul statului, cu 2-3 excepții, toți înalții funcționari beneficiau de această ”pleașcă”.
Vezi și Consiliul Fiscal: Deficitul bugetar este o vulnerabilitate majoră
Surse din AEP ne-au precizat că principala justificare a acestor concedieri este aplicarea Ordonanței 34 prin care președintele instituției, Toni Greblă, propus de PSD-ul condus de Marcel Ciolacu, dorește să se evidențieze cu cele mai drastice economii.
O altă decizie impusă de Toni Greblă ar fi renunțarea la 20 de autoturisme achiziționate de AEP în ultimii 10 ani și donarea acestora. Ceea ce nu se cunoaște încă este cum vor reuși angajații Autorității Electorale Permanente să se deplaseze în teritoriu în 2024 când sunt prevăzute a se desfășura toate cele patru tipuri de alegeri electorale.
Autoritatea Electorală Permanentă are obligații privind verificarea operării tuturor modificărilor în Registrului Electoral, operări efectuate de primării. Încă, până acum, nu există nici măcar un punct oficial al Autorității Electorale Permanente privind rezultatele Recensământului Național și a diferenței dintre datele acestuia și numărul alegătorilor înscriși în Registrul Electoral.
Șoferii, nu pensionarii speciali reangajați la stat sau ”penali”
Sursele noastre au mai declarat că șoferii vizați sunt angajați în structurile teritoriale care funcționau de la înființarea AEP ca filiale regionale. Autoturismele conduse de aceștia au fost retrase la sediul central printr-o decizie a președintelui AEP de atunci, Constantin Florin Mitulețu-Buică.
Acesta a preferat să distribuie mașini de serviciu directorilor din sediul central și care nu pot justifica consumul de combustibil lunar pentru că nu au atribuții privind deplasarea în teritoriu. O consecință nefastă a acestei decizii a fost și că în ultimul an nu s-au efectuat controale la primării, cu excepția celor urgente pentru verificarea și avizarea de noi secții de votare.
Acum, prin aceste concedieri, premierul Marcel Ciolacu reușește să devină primul psd-ist Prim Ministru care face disponibilizări sau cel puțin le patronează. Măcar daca concedierile ar fi juste: Pensionari speciali reangajați la stat, ”penali” în funcții publice sau loaze și rubedenii care iau bani din bugetul de stat fără sa-i merite!