Semnele consumului de droguri la adolescenți, prezentate de CJRAE Vâlcea

Stefan Alexiu
3 Min

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vâlcea a distribuit pe pagina sa de Facebook indicații care ar putea ajuta părinții să identifice posibile semne ale consumului de substanțe interzise în cazul adolescenților. Mai jos, în articol, găsiți sfaturile și informațiile conținute în materialul informativ destinat părinților.
Semnele consumului de droguri la adolescenți
Recomandările oferite de CJRAE Vâlcea, pentru părinții ai căror copii consumă droguri, sunt următoarele:

„Nu dispera! Acționează! Nu aștepta să se rezolve problema de la sine!
Discută cu copilul tău. Transmite-i îngrijorarea ta și faptul că nu ești de acord cu consumul!
Acceptă-l și încearcă să-l ajuți. Spune-i că ești de acord să-l susții în a elimina consumul. Nu-l blama sau jigni, ci iubește-l și fii cu el în acest proces!
Stabilește limite, reguli și consecințe!
Supraveghează! Fii vigilent!
Apelează la ajutor specializat!”

Potrivit CJRAE Vâlcea, semnele consumului de droguri sunt următoarele:
Schimbări de dispoziție și personalitate:

Frecvent abătut, retras sau deprimat;
Fără motivație sau cu motivație foarte scăzută pentru a iniția, continua ori a finalizat ceva;
Este tăcut și/sau necomunicativ;
Este ostil, furios, necooperant;
Minte, manipulează sau este secretos;
Fură sau subtilizează diferite obiecte pe care le vinde le duce la amanet;
Nu se poate concentra;
Are un autocontrol emoțional și comportamental foarte redus;
Este hiperactiv sau neobișnuit de exaltat;

Descoperă și: Primele măsuri decise în CSAT privind traficul și consumul de droguri: implementarea planului pentru siguranța școlară
Modificări comportamentale

S-au deteriorat relațiile cu membrii familiei sau prietenii;
Nu vrea să-i cunoști prietenii;
Absentează sau și-a pierdut interesul pentru școală sau alte activități;
Evită contactul vizual;
Joacă la pariuri ori alte jocuri de noroc;
Încuie ușa de la camera sa;
Iese des, încălcând frecvent ora stabilită pentru întoarcerea acasă;
Este secretos cu utilizarea telefonului personal;
Prezintă mereu scuze că nu se va mai întâmpla;
Folosești guma de mestecat sau mentă pentru a acoperi respirația;
Folosește adesea preparate fără prescripție medicală pentru a reduce înroșirea ochilor sau iritația nazală;
Are probleme cu gestionarea resurselor financiare;
Este stângaci: are dificultăți de coordonare și de echilibru;

Igienă și aspect:

Miros de fum sau alte mirosuri neobișnuite;
Aspect dezordonat;
Igienă precară;
Frecvent obrajii roșii sau fața înroșită;
Urme de răni pe brațe sau picioare (sau mâneci lungi pe vreme caldă pentru ascunde rănile);

Sănătate fizică

Imunitate scăzută, îmbolnăviri dese: răceli și tuse;
Probleme legate de somn;
Neobișnuit de obosit și sau letargic;
Nu poate vorbi inteligibil, vorbire neclară sau vorbire rapidă;
Sângerări nazale și/sau secreții nazale care nu sunt cauzate de alergii sau de o răceală;

Află mai multe detalii de pe Edupedu.ro  
Articolul Semnele consumului de droguri la adolescenți, prezentate de CJRAE Vâlcea apare prima dată în Pedagoteca.

Distribuie articol