Nu este clar ce se va întâmpla din toamnă, în privința structurii anului școlar 2024-2025. Elevii preferă structura modulară, însă majoritatea părinţilor ar vrea întoarcerea la vechiul sistem cu semestre.
Opiniile profesorilor sunt împărţite în această privință. Ministerul Educaţiei va anunța, în curând, structura după care va fi organizat anul școlar viitor.
”Eu aș prefera tot semestre. Mi se pare prea fragmentat anul și până încep școala, iarăși note, iar se termină un modul, iar alt modul, iar note, iar, este foarte fragmentat.
Ei ar sta numai în vacanțe, dacă ar fi după ei.
Mai degrabă aș prefera cum a fost înainte. Pe semestre. Este mult mai OK, prea multe vacanțe” spun părinții.
50% dintre părinți preferă structura pe semestre
Opinii confirmate și de cel mai recent sondaj făcut de Ministerul Educației. 50% dintre părinți preferă structura pe semestre. Și 37% pe module. Mai puțin de jumătate dintre profesori consideră că modulele ar trebui păstrate, în timp ce un sfert cer abandonarea acestei structuri.
Elevii sunt cei mai mulțumiți. Șapte din zece preferă modulele în continuare.
”Deși avem mai multe vacanțe, nu îmi place că trebuie să avem mai multe note.
Cât de mult îmi place vacanța, vreau să spun că sunt silitor, dar semestrele parcă mai făceai și tu ceva la școală” declară elevii.
Directorii vor module
Directorii spun că noua structură a avut un efect pozitiv asupra stării de bine a elevilor şi profesorilor, dar unul negativ asupra practicilor de evaluare, precum notarea, încheierea mediilor sau eliminarea tezelor.
Cum e în Franța
În Franța, deja miercurea nu se merge la școală. Adică miercurea este zi liberă, copiii merg ori în centrul de activități, ori acasă, ori cu bona. Și vacanțele cred că au destul de multe zile de vacanță. La fiecare șase-opt săptămâni. Se merge așa de 30 de ani.
Prof. univ. dr. Ion Ovidiu Pâinișoară, Facultatea de Științele Eduacției, Universitatea din București: ”Împățirea modulară a fost pe undeva ușor forțată și nejustificată pedagogic. Sondajul mai degrabă privește un chestionar de satisfacție și mai puțin asupra modului în care aceasta are sau nu o logică internă pedagogică și instituțională”.
Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov: ”N-aș face doar ideea de module. Faptul că sunt module asta nu e nimic deosebit. Ce este destul de neplăcut pentru elevi în primul rând este faptul că ei nu au o evaluare și un fel de semilinie de finish la finalul unui semestru”.
Chestionarul a fost aplicat în aproape 900 de școli. Au răspuns peste 370 de directori, 6.800 de profesori și zeci de mii de elevi și părinți.
Articolul Sondaj: Elevii vor școală pe module, părinții vor semestre apare prima dată în Pedagoteca.