A crescut numărul de persoane fizice și juridice care s-au înmatriculat la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) în primele șase luni din 2026, cu 7,86% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, până la 74.953 de înmatriculări, din care 41.491 SRL.

Municipiul București rămâne lider cu 17.492 de înmatriculări (+10,11% față de primele șase luni din 2025), fiind urmat de județele Ilfov (4.809, +10,37%), Cluj (3.689, +9,50%), Timiș (3.657, +9,79%), Iași (3.006, +3,33%), Constanța (2.887, +24,28%) și Bihor (2.463, +6,58%).

Numărul cel mai mic de înmatriculări a fost înregistrat în județele Covasna (393, +13,58% raportat la ianuarie-iunie 2025), Mehedinți (467, +1,97%), Teleorman (469, -6,57%), Tulcea (470, +1,51%) și Caraș-Severin (523, +9,19%).

Cele mai mari creșteri ale numărului de înmatriculări au înregistrat județele Călărași (+37,45%), Buzău (+25,26%) și Giurgiu (+24,33%), iar scăderile cele mai semnificative județele Bacău (-9,02%), Teleorman (-6,57%) și Neamț (-5,71%).

Domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări au fost transport și depozitare (12.609, +6,36% comparativ cu primele patru șase din 2025), comerțul cu ridicata și cu amănuntul (10.648, -10,84%) și activități profesionale, științifice și tehnice (7.891, +15,87%).

A crescut și numărul insolvențelor

În condițiile în care taxele au crescut puternic, datorită deficitului enorm creat de guvernul Ciolacu, 3.855 de persoane juridice au intrat în insolvență de la începutul anului, în creștere cu 12,36% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 3.431 de insolvențe.

Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență, în perioada 1 ianuarie 30 iunie 2026, au fost înregistrate în București, respectiv 725, număr în creștere cu 6,93% față de primele șase luni din 2025.