Rezident, rețea de apartamente și camere de închiriat în regim hotelier , a înregistrat venituri de 1,5 milioane de euro în 2025. 72% din portofoliu este reprezentat de unitățile de cazare de pe litoral care generează 65% din veniturile rețelei.
Cea mai importantă investiție demarată în ianuarie 2026 și programată pentru finalizare la începutul sezonului estival vizează Villa Eforie 2&3, aflată pe plaja dintre cele două Eforii, cu vedere la mare, în completarea Villa Eforie 1, deschisă sezonul trecut.
Vilele, care au opt camere duble și două studiouri, pot fi închiriate și integral pentru grupuri, având un loc special pentru activități de relaxare sau evenimente. Pentru sezonul 2026, prețul mediu al cazării este de 515 lei/cameră/noapte.
O altă investiție pe litoral pentru extinderea rețelei constă în adăugarea unui apartament nou la Rezident Eforie Nord, numărul total din această locație crescând la 16 unități disponibile.
Rezervările din primul trimestru sunt cu 5-10% peste cele de anul trecut, în funcție de locul de cazare. Lipsa voucherelor de vacanță se reflectă în rezervări, comparativ cu 2025, în locurile în care oaspeții le foloseau cel mai des, Eforie Nord și Corbu.
În ceea ce privește prețurile, Rezident tratează fiecare locație din rețea ca un produs independent: unele apartamente rămân la tarifele de anul trecut, în timp ce altele înregistrează majorări globale de până la 3%.
Majoritatea oaspeților Rezident sunt români. Turiștii străini aleg în special apartamentele din București, unde reprezintă aproximativ 75% din totalul rezervărilor, în timp ce pe litoral ponderea lor este mai redusă.







Curierulnational.ro
Observatornews.ro