Platforma românească de marketing automation theMarketer a ajuns la peste 2.000 de clienți activi în 17 țări și a generat venituri cumulate de peste 5 milioane euro în primii trei ani de activitate.
Compania, fondată de antreprenorul Rareș Bănescu și condusă de CEO-ul Alina Mitrică, a construit în această perioadă o echipă de peste 40 angajați și o rețea internațională formată din peste 350 parteneri și ambasadori de brand.
În prezent, platforma este utilizată de companii din domeniul eCommerce și alte industrii care urmăresc automatizarea comunicării cu clienții și creșterea eficienței campaniilor de marketing. theMarketer procesează lunar aproximativ un miliard de emailuri.
De la startup local la prezență internațională
Compania și-a lansat oficial platforma în iunie 2023, după o etapă beta prezentată în fața unui grup de parteneri internaționali. La un an de la lansare, depășea pragul de 1.000 de clienți plătitori, iar în prezent numărul acestora s-a dublat.
Dezvoltarea rapidă a fost susținută și de extinderea ecosistemului de parteneri, care include companii precum Gomag, MerchantPro, Sinaps, Data Revolt și MaxDigital. În 2025 rețeaua internațională a companiei a depășit 250 de parteneri și ambasadori.
Următoarea etapă: AI și comunicare conversațională
Pentru următorii ani, compania și-a orientat investițiile către integrarea inteligenței artificiale și dezvoltarea de noi canale de comunicare. Aceste dezvoltări vor permite automatizarea avansată a campaniilor, analiză predictivă și optimizarea automată a comunicării cu clienții.
Printre proiectele aflate în dezvoltare se numără integrarea completă a WhatsApp în ecosistemul platformei și construirea unei infrastructuri bazate pe Model Context Protocol (MCP), care va permite agenților AI să interacționeze în mod securizat cu datele și procesele companiilor.
Pe termen mediu, compania își propune să devină cea mai mare platformă de email marketing în cel puțin trei piețe din Europa de Sud-Est și să dezvolte o nouă generație de instrumente bazate pe AI pentru automatizarea relației dintre branduri și consumatori.









Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro