La începutul unui an marcat de taxe majorate semnificativ pentru populație și micile companii, munca ocazională nu mai este o soluție „de avarie”, ci normalitate pentru tot mai multe categorii de români, arată o analiză DeLucru.ro.

Astfel, 22% dintre angajați caută lucru suplimentar (25–55 ani), în special în curățenie, menaj, lucrări de finisaje, instalator, electrician, sudor, lucrări în gospodării, agricultură, tâmplărie, proiecte scurte în retail sau servicii.

O altă categorie socială care manifestă interes pentru veniturile suplimentare sunt tinerii necalificați (16–25 ani) – 21%, ce caută de lucru pentru a câștiga bani de buzunar, dar și pentru a căpăta experiență.

Urmează pensionarii activi (60+) – 19%, care caută activități flexibile, predictibile și aproape de casă: mici reparații, îngrijire curți/grădini, supraveghere, curățenie, transport punctual din teama că veniturile nu le vor acoperi cheltuielile.

Și 18% dintre mamele care lucrează de acasă (20-45 ani) caută proiecte la distanță și activități care să le rotunjească veniturile, dar care să le permită să se ocupe în continuare de copii și de treburile casnice.

Dintre cei care au nevoie de un venit suplimentar, 58% sunt căsătoriți / în concubinaj:, iar restul de 42% sunt necăsătoriți, văduvi, divorțați. 62% dintre respondenți au copii, dintre aceștia 44% doi copii, 41% un copil și 15% au trei sau mai mulți copii.

Topul celor mai căutate activități care să le genereze bani în plus

lucrător comercial / retail: 14%

curățenie (case/scări/spații): 13%

zilier în gospodării rurale (treburi, lemne, săpat, diverse): 12%

lucrător în construcții (zugrăveli, finisaje, reparații): 11%

cameristă / menaj (inclusiv apartamente în regim hotelier): 10%

instalator: 9%

electrician: 8%

sudor: 5%

altele (transport, producție, îngrijire, depozit, diverse): 18%

Care sunt principalele îngrijorări ale românilor și de ce își caută de lucru?

Pe prima poziție în topul îngrijorărilor sunt impozitele și taxele în creștere, motiv nominalizat de 71% dintre respondenți, urmată de teama că își vor pierde locurile de muncă / scăderea veniturilor (64%) și senzația că nu vor avea bani pentru cheltuielile uzuale și mâncare (59%).